CINE, CE ?
 
Oscar, maini rupte, ger si pofte
N-am zis-o noi

Rubrica noastră care trece în revistă vorbe cu duh, farmec şi umor (involuntar sau nu) este de acum prezentă şi online. Pentru început, “N-am zis-o noi” din numărul din martie. Încet-încet, în a doua jumătate a lunii februarie, România a ieşit de sub zăpezi. Până să se zvânte, a apărut Oscarul. Şi altele. Citește mai mult

Portret: Harvey Weinstein, stii?
90 de Oscaruri + 303 nominalizari

Weinstein foloseşte “ştii” la fiecare două cuvinte pe care le scoate pe gură. Un tic potrivit cu un tip care a reinventat industria filmului. El ştie. Mai ales cum se produce un film, cum se distribuie, cum devine un succes. Şi mai ştie ceva. Cum filmul ajunge să câştige la Oscar. Citește mai mult

Barometrul brandurilor: Martie
Topuri

Aşa cum v-am obişnuit, publicăm pe internet rubrica Barometrul Brandurilor înainte de apariţia în revista tipărită. Rubrica reprezintă un top al notorietăţii valabil pentru luna care s-a încheiat, atât pentru branduri personale (vedete) cât şi pentru branduri propriu-zise (nume de companii, produse etc.). Interpretarea cifrelor o veţi găsi, ca şi până acum, în ediţia tipărită, care va apărea în cursul acestei luni. Citește mai mult

Cine face imaginea Romaniei in lume?
Corespondenti, freelanceri, acreditati

Adesea colportor de stereotipuri, corespondentul de presă străin e el însuşi un stereotip. The Industry a pornit în căutarea lui şi a aflat, previzibl, că Bucureştiul nu e Sarajevo în vremea războiului: jurnaliştii străini au aici cele mai diferite interese. Trimit la centru nu numai ştiri-bombă, ci şi reportaj, cultură, materiale economice. Citește mai mult

Arianna Huffington, de la dreapta la stanga: din sotie de republican, mogul new media
Portret

Prima experienţă de publishing pe internet a Ariannei Huffington a fost un site care se numea Resignation.com şi cerea cu fervoare republicană demisia lui Bill Clinton. Era epoca marilor ambiţii politice ale grecoaicei şcolite la Cambridge. Citește mai mult

Ce pregatesc Mungiu, Puiu, Porumboiu, Ujica & Cie.
Finantarile de la CNC, 2011

Cine caută bani pentru filme în 2012 şi pentru ce subiecte? „The Industry” a stat de vorbă cu regizorii şi producătorii câştigători la ultima sesiune a concursului Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi a aflat ce ni se pregăteşte. Poveşti mănăstireşti, drame inspirate din fapte reale de corupţie, poveşti de dragoste şi de epocă – 2012 se anunţă cel puţin interesant în filmul românesc. Citește mai mult

Cum a ajuns Conan O’Brien brand online
Mutatii si mutanti TV

Pe 23 februarie 2010, în ziua când a dat primul tweet de pe @ConanOBrien, bine cunoscutul host de late night era şomer şi primise din partea NBC interdicţia de a mai apărea la TV până în toamna aceluiaşi an. “Azi am intervievat o veveriţă în curtea din spate”, tweetuia O’Brien. “Ajutor!” Citește mai mult

Serban Alexandrescu: “Preferi sa cumperi de la un trist sau de la un vesel?”
Interviu

Pentru profesioniştii din publicitate, Şerban Alexandrescu nu mai are, cum se zice, nevoie de prezentare. Ba chiar există şi un număr de ne-profesionişti care au auzit de el, fiindcă este mereu dispus să spună lucrurile mai răspicat decât alţii. Citește mai mult

Pete Townshend tuna si fulgera impotriva Apple
Industria muzicala

Pete Townshend, fost chitarist The Who, a numit iTunes-ul companiei Apple “vampir digital”, într-o prelegere inaugurală pentru John Peel Lecture, un proiect BBC referitor la DJ-ul de radio britanic. Citește mai mult

Mircea Restea (Romania libera, Marie Claire)
Fotojurnalism si fotoreporteri

Născut în 1975, Mircea Reştea a lucrat la cotidianul Crişana din Oradea, iar apoi la Realitatea românească şi Cotidianul. Din 2010 e în echipa României libere şi are şi o colaborare cu un glossy, Marie Claire. Citește mai mult

Inscrie-te in newsletter