La moartea unui zeu. Al tehnologiei

Steve Jobs avea probleme serioase cu sănătatea de prin 2003-2004, iar din 24 august 2011, când fostul CEO al Apple, şi-a dat demisia din funcţie, era clar că are zilele numărate. Publicaţii celebre ca Newsweek i-au făcut necrologul înaintea morţii, cu delicateţe, dar fără speranţe de mai bine. Ce a adus nou cu adevărat moartea propriu-zisă, pe data de 6 octombrie?

Steve Jobs

Răspunsul nu e tocmai greu: acoperirea media uriaşă, ca şi gesturile de pietate. Iar ultimele duc la ideea că Jobs a funcţionat ca substitut religios într-o măsură chiar mai mare decât superstarurile muzicale.

Cu toate scăderile ei, media (clasică şi digitală) e un bun barometru atunci când vine vorba de notorietatea persoanei. În momentul scrierii acestor rânduri, e prea devreme pentru comparaţii cantitative, dar, probabil, fondatorul Apple a fost mai plâns de mass media decât Michael Jackson, a cărui dispariţie a fost mult mai surprinzătoare şi a avut ingrediente senzaţionale. În cazuri ca Jobs, acoperirea media deosebită e mai degrabă dată de influenţa pe care persoana respectivă a avut-o asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor. Şi dacă şefii de stat beneficiază de funeralii naţionale, preşedintele Apple a avut parte, graţie modului insidios în care şi-a marchetat brandurile, de funeralii globale. E Jobs un politician?

Steve Jobs în chip de sfânt pe o copertă The Economist în ianuarie 2010

Politica şi reţelele subtile
Publicaţii clasa Forbes au vorbit despre impactul pe care tehnologiile Apple l-au avut asupra democraţiei, cu referiri la lucruri ca Primăvara arabă, care pasămite nu putea fi organizată dacă nu existau iPhone-uri prin care manifestanţii să se solidarizeze şi cu care să trimită pozele de la mitinguri pe internet. Presa anglo-saxonă neglijează faptul că produsele Apple sunt scumpe şi au fost în general marchetate în SUA şi Europa Occidentală. În ţările cu probleme democratice e în general plin de clone, improvizaţii, fake-uri. Sau altfel zis, în tot valul de discuţii legate de moartea lui Jobs şi lansarea iPhone 4 S, a trecut de pildă neobservată ştirea că iTunes Music Store e disponibil din România de-abia din 3 octombrie, de la data lansării ultimului telefon.

Cu alte cuvinte, câţi dintre moldovenii care au participat la Revoluţia pe Twitter din 7 aprilie 2009, de la Chişinău, aveau iPhone şi câţi, alte gizmo-uri? Apple a transformat politic lumea în care trăim, e drept, ca şi alte companii asemănătoare, măcar ca trend setter tehnologic. Dar, cum spuneam cu un alt prilej, la fel cum comunismul însemna puterea sovietelor plus electricitate, democraţia înseamnă puterea votului plus internet. Dispozitivul cu care ajungi la acesta e mai puţin important. Şi dacă, Doamne fereşte!, Tim Berners-Lee, inventatorul World Wide Web, ar muri zilele astea, am avea acelaşi gen de tristeţe planetară?

Puţin probabil. Dacă există ceva de genul conspiraţii tehnologice, deplasare a deciziei politice din realitatea offline în mediul virtual, nu Jobs e conducătorul secret al lumii. Fie şi pentru faptul că este şi a fost notoriu. Natura lui e alta.

Tehnologi şi făurari
“Vizionar”, calificativul-clişeu care i s-a aplicat lui Jobs obsesiv în necroloage, “are un sens religios sau supranatural”, observaEric Randall înThe Atlantic. Într-adevăr, adunările de la magazinele Apple au creat impresia unor congregaţii contemporane, prin ofrandele aduse Zeului Tehnologic Steve, în temple ale consumului. “Acoliţii Apple au stat aliniaţi ca pelerinii la Lourdes”, spunea şi LA Times. Iar merele muşcate după modelul logo-ului Apple şi toate celelalte ne readuc în minte o frapantă copertă The Economist de la începutul lui 2010, referitoare la lansarea iPad-ului. Jobs era înfăţişat acolo cu o aură de sfânt şi titlul: “The Book of Jobs”. Un joc de cuvinte legat de Cartea lui Iov (Job în engleză) şi dispozitivul de citit cărţi electronice inventat de Jobs.

E destul de clar în ce măsură şi cum se aseamănă mall-urile, Apple Store-urile şi toate celelalte cu nişte temple. Dar, dacă Steve Jobs e un (substitut de) zeu, cu cine seamănă?

Marile cărţi religioase ale lumii conţin puţine referiri la tehnologie, care, de altfel, nici nu exista în sensul cunoscut de noi astăzi. În mitologia greco-romană, echivalentul tehnologului-şef e făurar, răspunde la numele de Hefaistos-Vulcan şi e şef peste nişte ciclopi. Lucruri foarte fizice, pentru care diformul şi încornoratul zeu grec e, pe undeva, exact opusul lui Steve Jobs, dacă nu insistăm să creăm o legătură prin faptul că amândoi au fost renegaţi de părinţi.

Dar Biblia? A vorbi despre referiri la tehnologie e o inadvertenţă asemănătoare. Şi acolo e vorba tot de meşteşuguri, agricultură şi maşinării arhaice, foarte concrete, cum ar fi Chivotul, Turnul Babel sau Arca lui Noe. Au ele de-a face cu tehnologia propriu-zisă?

Ezoterism
Cam tot atât cât a fost Platon fascist. Acuzaţia e contemporană cu noi şi vine de la felul cum a încercat să trieze poeţii din a sa Republică ideală. Dar, dincolo de anacronism, Platon e într-un fel un precursor al lui Jobs. Există o afirmaţie a acestuia care se citează foarte des, în legătură cu indiferenţa faţă de focus group-uri: “Foarte des, oamenii nu ştiu ce vor, până nu le arăţi.” E aproape vorba despre aceleaşi prototipuri care există într-o lume ideală şi care aşteaptă pe cineva care să se împiedice de ele.

Tot Jobs spunea, prin 2001: “Aş da toată tehnologia pe o după-amiază cu Socrate”. Ceea ce spune ceva despre climatul mental al inventatorului. Dar tradiţia occidentală nu e singura de la care se revendică fostul consumator de LSD, călător iniţiatic în India prin 1974, de unde s-a întors cu convingeri budiste şi vestimentaţie asemănătoare. Şi ce-are budismul, cu al său dispreţ faţă de acţiune, cu tehnologia, care înseamnă, conform celui de-al doilea principiu al lui Newton, nu doar acţiune, ci şi reacţiune?

Numitorul comun ar putea fi o specie de pluralitate (dispozitivele tehnologice versus ipostazele lui Buda), ca şi caracterul complicat-ritual al religiei şi tehnologiei. Prin simplificările de design pe care le urmărea până la exasperarea subalternilor, Jobs căuta să scape, e drept, de complicaţiile vizibile, fenomenologice. Însă făcea asta cu preţul unei provocări mentale, al ezoterismului dispozitivelor sale. Care, atunci când sunt revoluţionare, cer de la tine o specie de efort mental şi iluminare.

Fiindcă atunci când învârţi roata primului iPod, apeşi cu degetul mare un touch screen sau răstorni un iPad la 90 de grade, pentru ca să te minunezi cum imaginea revine singură la orizontală, faci ceva foarte apropiat de vrăjitorie. Dacă ar fi plecat în Evul Mediu ca să-şi vândă produsele şi acolo, Steve Jobs ar fi fost, foarte probabil, ars pe rug. În zilele noastre, i s-a construit un piedestal mult mai comod.