Folosit doar endemic în ţări ca România, iPad-ul schimbă, deja, substanţial felul cum producem şi ne aşteptăm să receptăm conţinuturile jurnalistice. Motorola sau Samsung scot pe piaţă produse concurente, dotate cu celălalt mare sistem de operare mobil, Android, şi chiar la închiderea ediţiei The Industry, Amazon a făcut vâlvă lansând Kindle Fire, o tabletă de 200 de dolari, faţă de 500, preţul celui mai ieftin iPad. Despre Fire s-a spus că e primul concurent cu adevărat puternic al deschizătorului de drumuri.
>>>>>
Dosar: Tabletoidizarea. Alte articole:
> Stephane Carpentier, Creative Director Ringier Studios: “Ecranele tactile sunt magie”
> Mike Schmidt, Art Director The Daily: Facem o revistă cotidiană interactivă
> Tableta: 10 atribute ale conţinutului
<<<<<
Împreună, toate aceste maşinării creează categoria numită tabletă. Lipsa tastaturii face acest dispozitiv mai propriu pentru citit şi în general consum decât pentru scris/producţie. Prin urmare, ce şi cum consumăm pe tabletă? Are iPad-ul influenţă asupra modului cum organizăm lucrurile în “pagină”, orice-ar mai însemna ea, pagina? McLuhan ar spune că da, iar noi nu putem fi decât de acord. Şi explica de ce.
Utilizatorii de calculatoare se bat din ce în ce mai puţin pe procesoare puternice. Vremurile când gamerii voiau cea mai grozavă placă grafică de pe piaţă sau art directorii aveau neapărată nevoie de încă 128 de MegaByţi de RAM sunt apuse. Astăzi, şi ciclii de procesor, şi RAM-ul se cumpără cu găleata, la preţuri modice, şi în plus, nouă, celor care nu lansăm sateliţi, nu montăm video şi nici nu ne jucăm jocuri cutting edge, pur şi simplu nu ne (mai) trebuie.
Un kilogram mai puţin la şi-aşa destul de uşorul laptop e un stimulent mult mai bun pentru cumpărare. Şi cea mai frecventă durere, pentru utilizatorul mediu, e durata de viaţă mereu prea redusă a bateriei. În rest, e-mail-uri să scrie, internet să aibă şi la filme să ne putem uita pe el! Mai avem nevoie de tastatură?
În aprilie 2010, Steve Jobs a decis că nu. Până la sfârşitul anului, Apple vânduse aproape 15 milioane din dispozitivul al cărui nume era acum un an şi jumătate ironizat, iar ulterior a devenit celebru: iPad. Un dispozitiv proiectat cu un număr destul de redus de funcţionalităţi. Pe care le îndeplineşte însă perfect.
Dispozitiv pentru consum
Sub o formă sau alta, prin browserul de poze, iTunes-ul care furnizează muzică sau aplicaţia de YouTube, iPad-ul e proiectat anume pentru consumul de media: text scris, fotografii, filme, sunet. Genealogic, e un tablet PC, un computer personal tabletă. Însă, funcţional, e mai aproape de un alt dispozitiv. E un fel de televizor personal. Şi dacă bătrânul ex-tub catodic poate fi dresat doar de la distanţă, cu ajutorul telecomenzii, iPad-ul îşi e sieşi telecomandă. Voluptate secretă, primitivă, pe care am putea încerca, fără succes, s-o egalăm în altă parte doar băgând degetele printre firele din cutia televizorului ca să căutăm actriţele şi smulgând, cu riscul iminent electrocutării. Dar, la cum arată televizoarele azi şi la ce fum s-ar isca de-aici, ăsta e doar un vis vinovat din copilărie. Mai e cazul să ne mirăm de faptul că prin App Store există diferite programe care fac din iPad telecomandă? De fapt, îi potenţează rolul secret, cel premergător aceluia de fereastră deschisă spre virtual, la fel cum pipăitul precede văzul la nou-născuţi. iPad-ul e probabil mai departe de laptop decât e acesta de PC, de calculatorul de birou. Că tableta a reprezentat un altoi evolutiv, o fractură darwinistă, o mezalianţă se vede şi din faptul că dispozitivul lui Jobs a ucis netbook-urile, adică laptopurile de dimensiuni şi cu putere de calcul mai reduse. Epitaful îi aparţine chiar lui Steve Jobs, care, la lansarea tabletei sale, a comentat: “Netbook-urile nu sunt mai bune decât laptopurile la ceva anume. Sunt doar mai ieftine.”
Într-un astfel de context, tableta nu poate însemna decât o revoluţie a conţinutului, în sensul propriu al cuvântului. Cea mai citată afirmaţie a celui mai citat filozof al comunicării, Marshall McLuhan, i se aplică perfect: “Mediul e mesajul.” Iar cea mai evidentă modificare a mesajului în funcţie de platformă se leagă, în primul rând, de micşorarea dimensiunilor. Care, în trecut, s-a mai petrecut o dată. Dar pe hârtie.
Tabletoidizare şi tabloid
Nu trebuie să lucrezi în comunicare pentru ca să ştii ce înseamnă un tabloid. E, în sens literal, o publicaţie de dimensiuni reduse. Se ştie mai puţin că numele vine de la pastilele inventate în 1884 de Burroughs Wellcome & Co (azi Glaxo Smith Kline), cele pe care le-am desemna, în limbaj de specialitate farmaceutic, prin “comprimate”. Rapid, termenul a început să capete conotaţii de conţinut, şi anume, nu din cele mai fericite. Sub impactul crizei media, dar şi al schimbărilor de design care au început prin anii ’90, presa serioasă a trecut şi ea, în ultimul deceniu, prin micşorări de format şi scădere de relevanţă, s-a tabloidizat. Acum, că se mută pe iPad nu e nimic mai firesc decât să presupunem că noua schimbare de format va modifica şi conţinutul.
Un tabloid e cu aproximaţie un cotidian tradiţional (broadsheet) împăturit în două. Dar, dacă-l mai împăturim o dată, el capătă atribute tactile, luciu, imagini mişcătoare, glas. Aceasta e, desigur, tabletoidizarea, de la tabletă, şi nu de la tabloid. Dar e ea o variantă extremă a tabloidizării, fără et?
Mai curând nu. Chiar şi fără dispozitivul lui Jobs, lumea s-ar fi schimbat într-un sens care nu e acela al tabloidului galben, rău, indiscret, antiintelectualist. Tabloidizarea este, tradiţional, o pierdere de relevanţă şi seriozitate dată de un anumit public, care încetează de a mai fi preocupat de propriul viitor şi sensul propriei existenţe şi caută o specie de entertainment nepretenţios: sânge şi sex, misticism şi pseudorăzboaie, precum cele legate de fotbal, politică împachetată în populism. Tabletoidizarea, în schimb, e un alt tip de reacţie la presa tradiţională, serioasă. E vorba oarecum de amuzament, dar de unul civilizat. De conţinuturi feminine, dar nu stupide. De imagine, dar de cea care răscoleşte. De erotism, dar rafinat. De imagini video, dar nu de jurnale tv cu crime şi violuri. Ba chiar, într-o oarecare măsură, de preocupări spirituale, dacă ne gândim la trenduri care au de-a face cu lungirea vieţii şi sănătatea, de felul dietelor, al preocupărilor ecologice etc. Cu alte cuvinte, consumatorul de media ghiftuit şi acultural dinaintea crizei e înlocuit de o versiune mai rafinată a lui, căutătoare de umori pozitive şi de îndrumări de viaţă apolitice. O specie de călător evazionist în ciberspaţiu, spre deosebire de predecesorul lui, care ducea după el maşinăria de conţinut (sub formă de cearşaf de hârtie) în metrou şi alte spaţii triviale, cotidiene.
Acum, că pare a se termina, criza a ucis mai degrabă idealurile de acumulare şi prosperitate decât prosperitatea şi acumularea înseşi. Mentalitatea de după e o seninătate provizorie, un nou carpe rosam, care predispune la aspiraţii hedoniste numai bune de satisfăcut cu o tabletă.
Tabletoidizare şi tabletă
Una dintre cele mai sugestive descrieri ale acestui nou trend a dat-o chiar Rupert Murdoch, în februarie 2011, la lansarea The Daily, publicaţia creată de News Corp special pentru tabletă, de la zero: “iPad-ul ne obligă să ne reimaginăm complet meseria pe care o facem. (…) Există un segment din ce în ce mai important al populaţiei, aici (în SUA – n.r.) şi peste tot în lume, care este educat şi sofisticat, dar nu citeşte ziarele tipărite naţionale şi nici nu urmăreşte ştirile tv. Însă acest segment consumă media. Şi se aşteaptă la conţinut croit pentru interesele lui specifice.”
Este iPad-ul singura platformă media pe care o foloseşte acest segment al viitorului? Desigur că nu: e doar cea predilectă. Tabletoidizarea e o tendinţă generală legată de conţinut, aşa cum se va vedea în cele ce urmează. La fel cum ultimul OS X, Lion, rulează pe Mac-uri, dar e puternic influenţat de iOS-ul tabletei, iar celălalt mare sistem pentru dispozitive mobile, Androidul, poate fi instalat pe laptopuri, noile atribute de conţinut ar fi existat şi fără platforma în discuţie. Însă ele sunt cel mai la locul lor tocmai pe tabletă.
>>>>>
Dosar: Tabletoidizarea. Alte articole:
> Stephane Carpentier, Creative Director Ringier Studios: “Ecranele tactile sunt magie”
> Mike Schmidt, Art Director The Daily: Facem o revistă cotidiană interactivă
> Tableta: 10 atribute ale conţinutului
<<<<<
Pingback: Tabletoidizarea: ce este şi care sunt atributele ei « Comanescu.ro
Pingback: Mike Schmidt, art director The Daily: Facem o revista cotidiana interactiva | The Industry
Pingback: 10 atribute ale continutului | The Industry
Pingback: Stephane Carpentier, Creative Director Ringier Studios: “Ecranele tactile sunt magie” | The Industry
Pingback: Stephane Carpentier, Creative Director, Ringier Studios: “Touching screens are magic” | The Industry