Bogdan Manolea: De ce sa ne temem de ACTA, SOPA si PIPA

Înainte de discuţiile aprinse pe marginea ACTA, acordul internaţional împotriva contrafacerilor, încă neintrat în vigoare, criticat pentru că ar apăra interesele unora în dauna libertăţilor individuale şi a liberei circulaţii a informaţiei pe internet, au fost SOPA şi PIPA, proiecte legislative americane blocate prin proteste similare. Expertul în legislaţia internetului Bogdan Manolea, director executiv al APTI, a răspuns pentru The Industry la câteva întrebări, pentru a lămuri de ce aceste proiecte sunt nocive.

Bogdan Manolea

Dialogul cu Bogdan Manolea a început înainte de izbucnirea scandalului ACTA, la scurtă vreme după trecerea pe linie moartă a celor două proiecte americane. După ce acordul internaţional anti-contrafacere a intrat în prim-plan, am revenit cu o întrebare despre ACTA, pe care am adăugat-o, laolaltă cu răspunsul lui Bogdan Manolea, la finalul acestui text.

În următorul număr din The Industry veţi putea citi un articol despre cele trei iniţiative ce au stârnit atâta vâlvă, despre motivele pentru care au apărut pe agenda politică şi despre argumentele susţinătorilor şi opozanţilor acestora.

Ai scris pe blogul tău că SOPA și PIPA ar fi oferit cadrul legal pentru “deraieri” de la diverse drepturi cetățenești care ar veni în conflict, în opinia autorităților americane, cu protecția proprietății intelectuale. Concret, care erau cele mai dăunătoare prevederi din cele două proiecte de lege?

Criticii proiectului de lege au atras atenția asupra unelor dispoziții care ar putea aduce o atingere gravă Internetului, așa cum îl știm astăzi. Începând de la blocarea, prin intermediul furnizorilor de servicii Internet (ISP), a unui site care a ”facilitat” încălcarea drepturilor de autor sau a mărcilor. Doar că această facilitare poate să fie un link sau un embed al unui conținut despre care nici tu să nu știi dacă încalcă sau nu drepturile respective. Mai mult decât atât, ISP-iştii ar fi putut să fie obligați să se uite în traficul utilizatorilor de Internet (probabil prin deep packet inspection).

Site-urile de tip UGC ar fi fost aruncate în haos, prin schimbarea principiilor care stau la baza răspunderii găzduitorului pentru conținutul postat de terți.

Toate aceste dispoziții ridică probleme deosebite pentru respectarea drepturilor omului, în primul rând libertatea de exprimare, permițând suprimarea accesului unui conținut pe baza doar a unor alegații ale unei părți, ignorând dreptul la apărare al pretinsului vinovat.

În fine, definiția largă a conceptului de site adresat pieței din SUA ar putea face ca orice site web în limba engleză care ar ”promova” acțiuni care încalcă drepturile de autor să fie supus legislației americane (și blocat).

PIPA cuprindea și dispoziții referitoare la ”rechiziționarea” numelor de domenii sau blocarea oricărei tranzacții a site-ului prin actorii financiari din SUA.

Ca sa ma explic mai practic, dacă PIPA și SOPA ar fi fost în vigoare din anii 90, cu siguranţă nu am fi avut nici un Google, YouTube, Wikipedia, eBay sau chiar Facebook, pentru că ar fi fost de mult timp blocate de industriile de copyright din SUA prin procese costisitoare. Dacă le avem din 2012, atunci poți să-ți iei gândul la orice afacere inovativă care să ajungă ca cele de mai sus la nivel mondial.

SOPA și PIPA au fost inițiative legislative americane, dar au generat reacții internaționale. Cum i-ar fi afectat legile propuse pe utilizatorii români, pe actorii de pe piața românească de IT&C și pe creatorii și distribuitorii de conținut de la noi?

Reacțiile internaționale au fost determinate de două motive principale. Primul este că sistemul propus de americani reduce Internetul de la o rețea mondială interconectată la site-uri adresate unei piețe sau alteia. Aceasta ar da toate argumentele oricărui stat care dorește să blocheze Internetul să o facă fără probleme. Al doilea motiv este legat de posibilitatea ca site-urile din alte țări să fie considerate că li se aplică legea americană și în consecință ar putea fi blocate în SUA, pe baza unor simple alegații. De altfel cazul Rojadirecta de anul trecut confirmă aceasta tendință din partea SUA. Rojadirecta era un site din Spania, care a fost declarat legal în Spania, dar domeniul .org a fost rechiziţionat de către SUA).

Pe acest din urmă motiv ar fi putut să fie afectat orice site sau afacere românească dedicată pieței internaționale (adică în engleză). Adică ar fi existat riscul ca orice site să fie blocat în SUA sau chiar să îți pierzi numele de domeniu, ori să vezi că VISA și Mastercard nu îți mai procesează nicio plată.

Ar fi fost și efecte pozitive pentru unele categorii?

Nu văd niciun efect pozitiv, legile americane doreau să apere doar titularii de drepturi din SUA, nu pe cei din alte țări.

Acum, că SOPA și PIPA au fost retrase din legislativul american, crezi că asemenea inițiative vor fi absente în viitor, sau te aștepți să apară din nou pe agendă într-o formă sau alta?

Din informațiile pe care le am, cele două proiecte nu au fost retrase, ci amânate. Este adevărat că un număr de congresmani și-au retras susținerea pentru proiecte, dar aceasta nu înseamnă încetarea de facto a procedurii legislative.

De alfel, unii dintre susținătorii legii au anunțat ca se lucrează la redactarea unor proiecte care să conțină anumite compromisuri, deci este extrem de probabil ca o inițiativă să fie reluată după unele modificări. Presiunea marilor titulari de drepturi este impresionantă, cu atât mai mult cu cât sunt unul dintre actorii care va contribui serios la finanțarea campaniei prezidențiale din 2012.

Pirateria e un fenomen care preocupă industriile ce creează și distribuie conținut, din motive evidente. Totuși, în ultima vreme s-au înmulțit vocile care se opun definirii schimbului de fișiere ca furt și care susțin că internetul a schimbat lucrurile și ar trebui ca însuși conceptul de copyright să fie redefinit. Unii creatori de conținut susțin chiar că schimbul de fișierie și chiar pirateria sunt bune pentru ei, pentru că produc notorietate, pe care o pot exploata apoi comercial. Tu unde te plasezi în această dezbatere? Poate fi (și trebuie) stopată pirateria? 

Termenul de piraterie este total eronat, în acest caz. Vorbim de procente semnificative (10-50%) din populația oricărei țări cu acces bun la Internet care fac schimb de fișiere pe Internet. Asta deja ne arată că este un fenomen social și nu ”piraterie” sau ”furt”.

Poate legislația să ofere soluții în sensul ăsta?

Sunt circumspect că legislația poate să ofere soluții. De altfel, în întreaga dezvoltare a Internetului din ultimii 20 de ani, partea legislativă este clar defazată, de explicat prin dificultățile formale de adoptare a unui alt act normativ (înzecite dacă ne gândim la un tratat internațional).

Probabil că soluția pe termen lung este o taxă pe utilizarea de Internet, care apoi să fie repartizată titularilor de drepturi. Nu sunt deloc susținătorul ideii, dar dacă privim dezvoltarea celorlaltor tehnologii din domeniu (FM, TV, Video-recorder, CD, DVD etc.) vedem că aceasta cam este direcția.

Asta daca nu cumva se rezolvă problema prin forțele pieței. Mă uit la exemplul unor site-uri românești de seriale (care nu cred ca plătesc ceva drepturi de autor, ca să fiu eufemistic) care oferă soluția acceptată de piața românească - ofertă mare, preț paușal și rezonabil, accesibilitate ridicată. Nu le susțin, doar constat că merge. Și atunci, de ce nu avem și o ofertă legală similară ?

Dai pe blog câteva exemple de “deraieri” care au avut loc, atât în SUA, cât și în alte țări, chiar și în condițiile în care nu există încă legi de tipul SOPA și PIPA. Aceste abuzuri se fac de obicei în numele protecţiei proprietăţii intelectuale şi al siguranţei naţionale; în aceste condiţii, nu cumva nici nu e nevoie de SOPA şi PIPA pentru ca libertatea de expresie şi alte drepturi să fie încălcate pe net? O întrebare oarecum retorică, recunosc.

Acţiunile de până acum sunt la limita legii, sau dincolo de ea (asta urmează a se vedea în instanţele din SUA).

Ceea ce cred că poate ajuta la limitarea abuzurilor industriei private și/sau ascunse în spatele siguranței naționale este o reglementare juridică a conceptului de neutralitate a Internetului. Daca definim ISP-istul ca pe un simplu furnizor de acces la Internet și îi interzicem să interfereze în orice mod cu traficul tranzitat (cu câteva excepții logice legate de funcționarea tehnică a rețelei), atunci luăm de pe el povara de a fi considerat ca un polițist al Internetului. Și ar fi o bună garanție.