Sabin Orcan: “Poate ca modelul care ar merge la noi e cel saptamanal”

Sabin Orcan a fost redactor-şef la Adevărul de Seară, reţeaua de cotidiene gratuite desfiinţată de trustul-mamă la doi ani şi jumătate de la lansare. L-am întrebat care sunt explicaţiile şi cum vede viitorul presei gratuite.

Cotidienele gratuite Adevărul de Seară au fost desfiinţate la scurt timp după înfiinţarea reţelei, în condiţiile în care aceasta se dezvoltase exploziv. Care sunt explicaţiile?

Nu ştiu ce înţelegi prin “scurt timp”. Adevărul de seară a fost lansat în octombrie 2008, încetându-şi apariţia, ca ziar gratuit, în această vară. Este un interval de doi ani şi jumătate în care s-au schimbat multe. Nu doar la noi, ci peste tot în lume. Iar cea mai importantă schimbare este, fără îndoială, criza economică. Pe care au simţit-o în primul rând publicaţiile gratuite care trăiesc exclusiv de pe urma publicităţii. Sigur, au avut de suferit şi cele plătite, dar într-o mai mică măsură, pentru că ele îşi acoperă totuşi o parte a cheltuielilor din vânzări. Dacă te uiţi pe blogul profesorului Piet Bakker, constaţi că foarte multe cotidiene gratuite au înregistrat pierderi în ultimii ani. Adevărul de seară, despre care dânsul scria că a avut cea mai rapidă creştere de audienţă din istorie, ajungând în numai un an şi jumătate la un milion de cititori pe zi, adică pe locul 3 în România, n-a făcut excepţie.

Cât de numeroasă era echipa redacţională (pe tot Adevărul de Seară, dar m-ar interesa şi cam câţi jurnalişti lucrau, în medie, într-o redacţie locală) şi cât de numeroasă era echipa de vânzări?

În toamna lui 2010, când am încheiat etapa deschiderii de redacţii în ţară, am avut maximum de angajaţi. Conform organigramei, erau în jur de 260 de jurnalişti şi aproximativ 60 în zona comercială. Din punct de vedere editorial, cifra nu mi se pare mare, dacă ţinem cont de faptul că ei “produceau” peste 220 de pagini pe zi, întrucât fiecare ediţie avea propriul conţinut local. Şi dacă adăugăm că ei scriau permanent şi în celelalte publicaţii ale trustului, ca Adevărul sau Click, atât pentru print, cât şi pentru web, rezultă o medie zilnică de o pagină per om!

Crezi că modelul presei cotidiene gratuite ar putea fi totuşi viabil în România? În ce condiţii?

În acest moment? Categoric, nu! În primul rând pentru că piaţa de publicitate nu poate suporta, deocamdată, nici câte ziare avem în prezent. După părerea mea, în curând vom ajunge şi noi la câte două titluri din fiecare categorie: tabloid, quality şi, poate, sport. În privinţa “localelor”, situaţia e şi mai grea, pentru că în fiecare oraş te loveşti de o puzderie de fiţuici (majoritatea cu tiraje confidenţiale) scoase de patronii lor din alte interese decât cele de business. Ce reclamă poţi spera să obţii în Constanţa, de pildă, unde principalul “concurent” este trustul media al primarului, prin mâinile căruia trec nu doar toţi banii primăriei, ci şi toate autorizaţiile de care au nevoie firmele de advertising?

Criza economico-financiară e un motiv în plus să îngropăm presa gratuită, sau un motiv în plus ca să încerce cineva să revitalizeze modelul?

Logic ar fi ca tocmai acum să înflorească oportunitatea gratuităţii, întrucât în vremuri de criză oamenii sunt tentaţi să renunţe la bunurile plătite. Cineva îmi povestea că un fost ziarist român, abia mutat în SUA, unde nu-şi găsise încă de muncă, pleca în fiecare dimineaţă de-acasă cu cinci dolari de cheltuială. Bani care-i ajungeau să-şi cumpere un pachet de ţigări, o cafea şi un ziar. Şi omul spunea că, dacă unul dintre aceste trei lucruri s-ar fi scumpit, primul la care ar fi renunţat ar fi fost ziarul! Lăsând gluma la o parte, sunt convins că presa gratuită mai are o şansă, însă nu neapărat în formă cotidiană. Poate că modelul care ar “merge” la noi este cel săptămânal. Dar nu vreau să spun mai multe ca să nu dezvălui reţete la care încă ne gândim…

Din experienţa AdS, există localităţi mai propice ziarelor gratuite şi localităţi mai puţin propice acestora? Cu alte cuvinte, există anumite caracteristici (structura şi mărimea populaţiei, reţeaua de transport în comun, sănătatea economiei şi a companiilor locale etc.) care ar putea face ca un ziar gratuit să aibă mai multe şanse de reuşită?

Sigur că putem face astfel de calcule. Dar ele nu sunt întotdeauna relevante. De exemplu, ştiai că oraşul în care Adevărul de seară a avut cea mai mare audienţă raportat la numărul de exemplare nu era cel mai sărac, ci probabil cel mai bogat din ţară? Şi anume, Timişoara. Explicaţia stă, pe de o parte, în calitatea excepţională a echipei noastre de acolo, pe de altă parte, în incapacitatea ziarelor locale plătite de a furniza ştiri de calitate. Şi, nu în ultimul rând, un cuvânt de spus trebuie să-l fi avut şi deschiderea timişorenilor către nou; mulţi dintre ei au văzut ziare gratuite în vest şi au înţeles că ele nu sunt doar pentru “pensionari” şi “gospodine” cu venituri reduse, ci pentru publicul larg! În acelaşi timp, sunt nevoit să recunosc însă că performanţele departamentului comercial n-au fost cele mai bune în zona respectivă. Ci, în mod paradoxal, în Moldova, unde nivelul de dezvoltare economică este net inferior. Ceea ce confirmă proverbul că “omul sfinţeşte locul!”

>>>>>

Sabin Orcan este jurnalist din 1990. A fost redactor-şef adjunct de cotidian local, corespondent al mai multor ziare naţionale şi posturi de radio, moderator de televiziune, editor-coordonator la Evenimentul zilei, ediţia de Moldova. În 2008 a devenit redactor-şef la Adevărul de seară, iar apoi redactor-şef al ediţiilor locale Adevărul.